Capacitatea civilă a persoanei fizice

Capacitatea civilă este aptitudinea generală a persoanei de a avea drepturi și obligații civile și de a le exercita. Art. 28 Cod civil o definește ca fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile, iar alin. (2) al aceluiași articol arată că ea cuprinde capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.

Capacitatea civilă nu se confundă cu personalitatea juridică. Personalitatea este aptitudinea de a fi, în general, subiect de drept; capacitatea civilă este măsura în care o persoană determinată poate avea și poate exercita drepturi și obligații civile. Persoana fizică dobândește personalitatea la naștere, iar capacitatea de folosință tot de la naștere (art. 34 Cod civil).

Capacitatea civilă este de ordine publică. Nimeni nu poate renunța la ea, iar restrângerea capacității de exercițiu se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege (art. 36 Cod civil). Orice convenție contrară este lovită de nulitate absolută.

Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile (art. 34 Cod civil). Ea începe de la nașterea persoanei și încetează la moartea ei. Copilul conceput, dar încă nenăscut, este ocrotit de lege numai dacă se naște viu; drepturile recunoscute ulterior se consideră dobândite de la data concepției.

Capacitatea de folosință este egală pentru toate persoanele fizice: nu există categorii de cetățeni cu mai multe drepturi civile decât alții. Ceea ce diferă de la o persoană la alta este întinderea concretă a drepturilor, determinată de aptitudini, de vârstă sau de situația juridică, nu capacitatea însăși.

Există incompatibilități și decăderi care împiedică exercitarea unor drepturi determinate — de exemplu, incompatibilitățile funcțiilor publice. Ele nu afectează capacitatea de folosință, ci doar posibilitatea de a ocupa o anumită poziție juridică.

Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și executa obligațiile civile pe cont propriu (art. 35 Cod civil). Ea presupune discernământ, adică aptitudinea de a înțelege semnificația și urmările faptelor proprii.

Persoana cu capacitate deplină de exercițiu încheie singură orice act civil. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu are capacitate de exercițiu: este reprezentat de părinți sau de tutore (art. 37 Cod civil). Minorul care a împlinit 14 ani are capacitate de exercițiu restrânsă: încheie singur actele enumerate de art. 41 Cod civil, iar pentru restul are nevoie de încuviințarea părinților ori a tutorelui.

Ocrotirea specială se instituie și pentru persoana pusă sub interdicție judecătorească, precum și pentru persoana care, deși are discernământ, nu poate îndeplini singură actele din cauza unei boli, a unei infirmități ori a unei dependențe de alcool sau de droguri.

Capacitatea de exercițiu deplină se dobândește, ca regulă, la împlinirea vârstei de 18 ani. Există și situații de anticipare a capacității depline, strict reglementate de lege, între care căsătoria minorului.

Actele pe care minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă le poate încheia singur sunt enumerate de art. 41 Cod civil: actele de conservare, actele de administrare care nu îl păgubesc, încasarea sumelor mici, acceptarea unei donații fără sarcini și altele asemenea.

Actele încheiate cu încălcarea acestor reguli sunt anulabile, iar anularea se poate cere în condițiile art. 43 și următoarele Cod civil. Încheierea actelor de dispoziție privitoare la bunurile minorului se face cu încuviințarea autorității tutelare.

Răspunderea pentru fapta minorului se angajează potrivit art. 1358 Cod civil: părinții sau tutorele răspund pentru prejudiciul cauzat de minorul care nu are discernământ, iar când minorul are discernământ răspunderea lor este solidară cu a acestuia. Ceea ce nu se repară pe această cale se repară, în mod echitabil, de către persoana care a avut copilul sub pază.

Ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin tutelă, prin curatelă sau prin alte forme prevăzute de lege, autoritatea tutelară exercitând un control permanent asupra actelor grave.